VOX INVENTICA

 Conţinut

Instalaţie de fuziune nucleară
Concepţie novatoare în devenirea geosistemului vieţii
Aparat medical cu flux magnetic dirijat
Metodă intensivă de imunizare activă

                                                                      Instalaţie de fuziune nucleară

Imperativele societăţii contemporane - criza energetică şi de materii prime, dezechilibre ecologice, nevoia schimbării modului de acţiune umană - solicită direcţii noi în câmpul cercetării aplicative, pentru a preveni şocul viitorului.
În prezent procesul de fuziune nucleară nu este controlat eficient, deoarece în instalaţiile pilot actuale  se utilizează capcane magnetostatice pentru confinarea plasmei. Un nou mod de abordare presupune trecerea la configuraţii polifazate de câmp pentru confinarea, accelerarea şi încălzirea plasmei în capcane electrodinamice.
În figura 1 este prezentată schema desfăşurată a unei înfăşurări elicoidale trifazate care permite accelerarea particulelor electrice pe traiectorii controlate.
Interesul crescut pentru studiul plasmei s-a materializat în diverse instalaţii pilot bazate pe pinch linear (Columbus, Scylla, de plasmă focalizată tip Mather), pinch toroidal ( Alfa, Zeta, Tokamak), capcane magnetice(Ixion, Ogra, DCX, Astron, Stellarator),  confinare ierţială(Janus, Argus, Shiva). 
În principiu s-a conturat următorul tablou pentru realizarea în laborator a fuziunii termonucleare: plasma de deuteriu sau amestec de deuteriu-tritiu, cu un înalt grad de puritate, este confinată rapid într-o geometrie adecvată de câmp electromagnetic, pentru a se atinge în scurt timp parametrii limită impuşi de criteriul Lawson. Au existat şi propuneri pentru reactori hibrizi de fisiune-fuziune pentru amorsarea reacţiilor termonucleare.
Propun factorilor de decizie de la CERN sau din alte centre de cercetare aplicativă să analizeze o nouă soluţie tehnică, prezentată în figura 2,  pentru  confinarea, accelerarea şi încălzirea plasmei în capcane electrodinamice.
Instalaţia pentru fuziunea nucleară este  prevăzută cu  tuburile 22, 23 şi 24, care delimitează incinta 25 pentru descărcarea electrică în deuteriu şi tritiu, cămaşa 26 de litiu lichid, pentru răcire prin transfer a căldurii, precum şi incinta vidată 27, cu rol de izolare termică a suportului de ferită 28, pe care sunt dispuse înfăşurătorile  29, 30 şi 31 pentru  generarea câmpurilor de inducţie rotaţional, de ghidare axială, respectiv de accelerare şi confinare electrodinamică a plasmei, primele două fiind de tip circular în plan transversal iar ultima reprezintă o înfăşurare elicoidală  trifazată, conectată la surse electrice de mare intensitate. Suportul toroidal 28 joacă rolul unui transformator extrem de compact, având ca primar înfăşurarea 29, prin care se descarcă o baterie de condensatoare de mare capacitate, iar secundarul este reprezentat de plasma din incinta 25, în care se induce un curent axial deosebit de intens, care generează la rândul său un câmp magnetic poloidal de autoconfinare a plasmei la valori impuse de criteriul Lawson. Bobinele 30 sunt alimentate în curent continuu, pentru a genera un câmp magnetic vertical constant, perpendicular pe vectorii viteză ai particulelor electrice, pe care le  deviază pe traiectorii circulare sub acţiunea forţelor Lorentz . Înfăşurarea trifazată 31 este parcursă de curenţi electrici având componente, atât variabile cât şi continue, pentru a genera o capcană electrodinamică toroidală în care  se produce confinarea şi accelerarea globală a plasmei . Pentru simplificarea desenului, nu au mai fost reprezentate dispozitivele şi aparatele pentru reglare şi control ai parametrilor plasmei, referitori la temperatura de amorsare, densitate şi timp mediu de viaţă, care să satisfacă criteriul Lawson, pentru a se obţine un bilanţ energetic pozitiv. Să nu se uite că energia stelelor este de natură termonucleară, fiind cea mai răspândită în Univers şi reprezintă elementul cheie în devenirea materiei de la apariţia sa,  marcată de Bing Bang, spre veşnicie. Generarea elementelor chimice, constituenţii fundamentali ai substanţei, este posibilă doar în stele, la energia furnizată de reacţiile termonucleare. Rămâne o provocare pentru cercetătorii pasionaţi de creativitate, dar şi o mare responsabilitate,  să investească inteligenţă pentru proiectarea unor instalaţii pilot de fuziune nucleară, pentru a asigura în perspectivă o sursă nepoluantă de energie, practic inepuizabilă.  Merită tot efortul ca „focul stelar” să strălucească pe Terra. Dacă procesul de fuziune nucleară va fi controlat, atunci spectrul crizei energetice va rămâne o amintire tulburătoare a omenirii, consemnată în cărţile de istorie.
Tudor Vasile, 10.03.2009.

                              Concepţie novatoare în devenirea geosistemului vieţii

Suntem fiii Terrei, această magnifică navă care poartă omenirea în istorie. Orice om responsabil, preocupat de soarta Terrei, este marcat de întrebarea fundamentală:  care sunt mecanismele dinamicii terestre cu
implicaţii profunde asupra devenirii umane  şi cum trebuie procedat pentru a preveni şocul viitorului?  Cu  siguranţă,  răspunsul nu-l poate oferi decât inteligenţa umană pusă în slujba valorilor perene de bine, frumos şi adevăr.
Din datele existente, vârsta Pământului este apreciată la 5.10⁹ ani, iar apariţia vieţii a avut loc cu aproximativ 2.10⁹ ani în urmă. În evoluţia Terrei, majoritatea cercetătorilor disting două etape esenţiale :
-etapa cosmică cu durata de circa 1,5-2 miliarde de ani, în care a avut loc răcirea treptată a materiei fluide incandescente (4000-5000⁰C),  separată din colosala nebuloasă iniţială, aflată în mişcare de rotaţie şi supusă acţiunii forţelor gravitaţionale
-etapa geologică, de circa 3-3,5 miliarde de ani, care începe prin formarea crustei terestre (a cristalelor şi a rocilor) şi se continuă cu apariţia continentelor şi a bazinelor oceanice, a munţilor şi a reliefului sculptural.
Prima etapă coincide de fapt cu formarea sistemului solar. Astfel, F. Hoyle, consideră că pe măsura contracţiei gravitaţionale, manifestată predominant de-a lungul axei de rotaţie a nebuloasei primare, a crescut progresiv  viteza de rotaţie care a dus la apariţia instabilităţii gravitaţionale, cu separarea unei mase centrale –Protosoarele – înconjurată de un disc turtit, în care, prin vârtejuri şi concentrări de substanţă, s-au format planetele.
În cea de-a doua etapă, evoluţia Terrei a stat sub semnul Soarelui. Este suficient să amintim că biosfera este de este de neconceput fără fotosinteză.
Măsurările geocronologice au pus în evidenţă prezenţa materiei organice încă din precambrian, cu aproape 3 miliarde de ani în urmă. La început, evoluţia vieţii s-a derulat lent în mediul precambrian, de la treapta precelulară (coacervate, probionţi) la treapta unicelulară (flagelate primitive, protozoare),  pentru ca în ultimul miliard de ani să facă saltul la formele pluricelulare (mezozoare, metazoare etc.).
Trecerea vieţuitoarelor, plante apoi animale, de la mediul acvatic la cel terestru, a avut loc cu circa 400 de milioane de ani în urmă, în măsura în care atmosfera s-a îmbogăţit în oxigen, iar pătura superioară a scoarţei terestre s-a transformat în sol. Organismele superioare s-au diversificat tot mai mult, în forme din
ce în ce mai evoluate, prin selecţie naturală şi mutaţii genetice, culminând cu apariţia în cuaternar a fiinţei umane din primatele cele mai bine adaptate la constrângerile mediului ambiant.
De remarcat că traiectoria  vieţii este indisolubil legată de schimbările la scară planetară, aşa cum s-a întâmplat cu dispariţia dinozaurilor.
Cunoştinţele despre evoluţia paleogeografică a continentelor şi bazinelor oceanice s-au închegat treptat în timp. Asemănarea uimitoare a configuraţiilor coastelor Africii de vest şi Americii de est a fost observată încă din secolul al XVII-lea de cunoscutul filozof englez Fr. Bacon. Interpretarea eronată dată apoi de călugărul francez Fr. Placé, a separării „după Potop” a Lumii Vechi de Lumea Nouă, va dăinui până în secolul al XIX-lea, când ştiinţa câştigă teren . Ipoteza derivei continentelor este argumentată ştiinţific în celebra lucrare „Originea continentelor şi a oceanelor”(1915) a lui Alfred Wegener.
O etapă importantă în geodinamică o reprezentă Anul Geofizic Internaţional (AGI), inaugurat la 1 aprilie 1957, când au fost dezvăluite noi secrete asupra uscatului şi fundului oceanelor, prin măsurători geofizice efectuate la sol dar şi cu aparatură instalată la bordul avioanelor. S-a conturat conceptul de tectonica plăcilor (J.T. Wilson,  J.W. Morgan), teorie unitară care reuşeşte să explice la scară planetară procesele geodinamice ale litosferei. Plăcile tectonice sunt limitate de dorsalele şi fosele oceanice şi tind să se echilibreze izostatic pe astenosferă – învelişul vâscos al mantalei terestre. Partea centrală a planetei, până la
discontinuitatea Guttenberg-Wiechert este cunoscută sub numele de nucleu,  având în componenţă fier şi nichel, elemente conductoare care contribuie la formarea câmpului  magnetic terestru cu rol de  protecţie  împotriva radiaţiilor cosmice. Dispariţia undelor seismice transversale arată că nucleul exterior se află în stare lichidă.. S-a ajuns astfel la  o concepţie total diferită de fantezia bogată a grecilor antici care situau atelierele lui Hefaistos în interiorul Pământului, personaj mitologic pe care îl făceau responsabil de fenomenele vulcanice şi seismice.Se ştie că activitatea solară, prin exploziile şi vârtejurile de particule expulzate în spaţiu de coroana exterioară, influenţează câmpul magnetic terestru, fiind un factor perturbator în telecomunicaţii. Unii cercetători consideră că schimbările de intensitate  şi polaritate ale câmpului magnetic au repercusiuni asupra încălzirii globale. Pe de altă parte, topirea calotelor polare, modifică circuitul termosalin global, care asigură reglarea temperaturii la scară planetară. Deşi activitatea umană a contribuit încălzirea globală, prin emisiile de CO₂ în atmosferă,  fenomenul nu este singular, deoarece în toate erele interglaciare au existat perioade de încălzire globală, alternând cu răciri locale, mai mult sau mai puţin severe.  Din păcate, la început de mileniu trei, istoria omenirii este marcată de o criză economico-financiară fără precedent, canicula, uraganele  şi inundaţiile fac ravagii în lume, iar vulcanismul, cutremurele de pământ şi tsunami sunt tot mai puternice pe fondul intensificării dinamicii terestre.
În teoria tectonicii globale, se consideră că deplasarea plăcilor este provocată de curenţii de convecţie din astenosferă, dar şi de presiunile exercitate de lave de-a lungul dorsalelor oceanice active, având ca efecte, fenomene de ridicare şi de coborâre ale scoarţei – numite epirogenetice, implicate în transgresiunile şi regresiunile marine - deriva  continentelor, fenomene de subsidenţă, formarea unor lanţuri muntoase (orogeneza),  unele manifestări seismice. Există trei tipuri de contacte între plăci, corespunzătoare mişcării
convergente (de tip subducţie), mişcării divergente (expansiune), respectiv alunecării paralele a două plăci vecine. Prin coliziune s-au format munţii Himalaia, Urali, Apalaşi. 
Procesul de subducţie are loc pe plane Benioff,  înclinate la 50-65⁰, dinspre oceane spre continente,  fiind cauza unor fenomene geologice de mare amploare:
-compresiunea dă naştere lanţurilor de munţi cutaţi (de tip cordilieră)
-descărcarea tensiunilor acumulate în scoarţa terestră provoacă seisme
-invadarea fracturilor apărute cu magmă topită, declanşează erupţii vulcanice, dar şi formarea de roci magmatice sau acumulări de minereuri utile.
Tectogeneza pe teritoriul României a avut loc în contextul istoric al orogenezei carpato-alpină, fiind controlată de mişcarea macroplăcilor africană şi est-europeană. Un rol activ în cadrul modelelor concepute de către cercetători îl joacă  următoarele microplăci:
-turcă şi a Mării Negre, în mişcare dinspre SE spre NV
-moesică, cu mişcare neregulată de la sud spre nord sau vest
-transilvană, care este inactivă sau în mişcare lentă spre sud.
Scoarţa terestră, constituie suportul pe care se desfăşoară activitatea omului, fiind situată la limita dintre structura internă (endostructura - manta, nucleu) şi structura externă (exostructura – atmosferă, hidrosferă, biosferă). Trecerea de la scoarţa terestră la manta se face prin suprafaţa de discontinuitate Moho , pusă în evidenţă prin modificarea bruscă a vitezei undelor seismice.
Structura complexă a reliefului terestru se explică prin acţiunea conjugată a factorilor externi şi interni.. Scoarţa continentală este formată din straturi sedimentare şi granitice separate prin discontinuitatea Conrad (destul de neuniformă) de stratul bazaltic. Scoarţa oceanică este alcătuită din învelişul sedimentar neconsolidat (de vârstă cel mult jurasică), învelişul vulcanitelor bazaltice şi învelişul oceanitelor bazaltice. Cercetătorii, prin analiza fosilelor şi stratelor geologice, prin cunoaşterea mecanismelor deplasării plăcilor terestre, au putut reface configuraţia continentelor şi oceanelor în trecut şi prefigura evoluţia lor viitoare. Se consideră că, în urmă cu circa 200 milioane de ani, a existat un singur continent gigant – Pangeea (Pământ universal)- înconjurat de un singur ocean uriaş – Panthalasa (Ocean Planetar). În cretacic, începe fragmentarea supercontinentului prin apariţia riftului Atlanticului de Nord şi legat de acesta, o falie de transformare dirijată către est  va da naştere prin extindere, la Marea Thetis, situată între două noi continente : Laurasia şi Gondwana. Concomitent, alt rift desprinde Australia unită cu Antarctica de Gondwana, iar o falie a acestui rift desprinde India de Africa. Urmează separarea Americii de Sud de Africa, prin riftul Atlanticului de Sud, care se va uni apoi cu riftul Atlanticului de Nord. Prin extinderea Atlanticului, Africa este împinsă spre Europa (drept consecinţă, are loc închiderea progresivă a Mării Thetis şi formarea lanţului muntos alpin), India se deplasează spre Nord, se desprinde insula Madagascar de Africa, se schiţează riftul dintre Antarctica şi Australia. Desprinderea peninsulei arabice, formarea Mării Roşii, lipirea Indiei de Asia, definitivează situaţia actuală.
Prognoza situaţiei viitoare indică:
-extinderea Oceanului Indian şi Atlantic cu restrângerea Oceanului Pacific                                                               
-extinderea Mării Roşii şi unirea sa cu Marea Mediterană, în curs de restrângere                                                     
-extinderea riftului est-african şi legarea peninsulei arabice de Asia                                                                            
-separarea Americii de Nord de America de Sud.          
Cauzele deplasării continentelor au fost puse pe seama curenţilor de convecţie (termen introdus de D.Griggs), care se formează sub litosferă, în mantaua superioară, datorită gradienţilor termici,  având şi rolul de a transporta materialul mai cald (magmă bazică) din manta prin ramurile ascendente şi de a înlesni absorbţia în manta prin ramurile descendente a materialului scoarţei consumate. Se consideră că gradienţii termici sunt generaţi pe diverse căi : reacţiile chimice exoterme dintre componenţii materiei terestre, energia potenţială gravitaţională rezultată prin compactare gravitaţională, dezintegrarea unor elemente radioactive (uraniul, thoriul, radiul), căldura remanentă corespunzătoare etapei de evoluţie pregeologică  a planetei.   Totuşi, este greu   de acceptat că energia curenţilor de convecţie este suficientă pentru    punerea în mişcare a plăcilor tectonice.   Propun o nouă interpretare a mecanismelor dinamicii terestre, bazată pe aplicarea legilor de conservare ale impulsului mecanic, energiei şi momentului cinetic.   
Este cunoscut faptul că Terra, pe lângă mişcarea de revoluţie pe traiectoria eliptică cu Soarele dispus în focar,   efectuează o mişcare de rotaţie  în jurul axei sale, cu perioada  de 23 h 56min şi 4 s, la care se adaugă  precesia şi nutaţia axei de rotaţie.   În lucrările de specialitate se precizează următoarele consecinţe ale mişcării de rotaţie: succesiunea zilelor şi a nopţilor, variaţia temperaturii aerului în decurs de 24h, devierea traiectoriei corpurilor, datorită forţei Coriolis,  spre dreapta sau stânga, după cum se află în mişcare în emisfera nordică, respectiv  în emisfera sudică,  turtirea Pământului la poli sub acţiunea forţei centrifuge. Într-o primă aproximaţie se consideră că Pământul  este de forma unui elipsoid de rotaţie având raza ecuatorială = 6378 km, raza polară = 6356 km şi turtirea = 1/298. Prin corelarea măsurătorilor terestre cu observaţii din Cosmos, s-a  stabilit forma de geoid, dată de suprafaţa medie a mărilor şi oceanelor prelungită pe sub continente.
Pentru a depăşi cadrul teoretic al concepţiei actuale este firesc să luăm în considerare faptul că Terra  este un corp deformabil şi neomogen, al cărui centru de masă îşi modifică lent poziţia în timp. În acest context, axa de rotaţie, pe lângă precesie şi nutaţie, se deplasează odată cu centrul de masă. Se pare că în prezent axa de rotaţie este mai apropiată de Oceanul Atlantic decât de Pacific, caz în care forţa centrifugă acţionează asupra plăcilor tectonice prin componente orientate de la poli spre ecuator dar şi componente orientate de la riftul atlanticului spre partea opusă a globului terestru.  O asemenea  ipoteză permite explicarea  deplasării plăcilor tectonice, extinderea Oceanului Atlantic şi restrângerea Oceanului Pacific, abaterea de la elipsoid a formei Pământului etc. Verificarea experimentală se poate face pe un glob terestru flexibil, prin respectarea condiţiei de similitudine dinamică. O asemenea abordare de către cercetători reprezintă o tulburătoare provocare pentru cunoaşterea geosistemului vieţii. Tudor Vasile, 16.03.2009.
                                                                                
 

                                                  Aparat medical cu flux magnetic dirijat

 Invenţia se referă la un aparat medical cu flux magnetic dirijat, utilizat cu precădere pentru stimularea proceselor biologice şi tratamentul unor boli maligne, reumatismale, metabolice, degenerative sau a altor afecţiuni ale organismului uman.
În prezent sunt cunoscute diverse aparate medicale pentru tratamentul organismului cu flux magnetic, care, deşi au durată şi o siguranţă de funcţionare mari, se limitează doar la aplicarea asupra pacientului a unor câmpuri magnetice variabile simplu periodice, de frecvenţă industrială sau de înaltă frecvenţă, produse de circuite electrice monofazate de tipul unor solenoizi sau de către electromagneţi. Acest inconvenient se regăseşte şi la aparatul medical prezentat în brevetul RO 70319 care extinde tratamentul cu flux magnetic la aplicarea asupra organismului a unei succesiuni de câmpuri magnetice de înaltă frecvenţă amortizate, produse de un solenoid la încărcarea şi descărcarea comandată de un multivibrator a unei baterii de condensatoare. O soluţie tehnică diferită este propusă în CBI nr.99-00426, unde este prezentată o instalaţie medicală complexă, prevăzută cu o înfăşurare electrică polifazată dispusă în crestăturile practicate pe suprafaţa interioară a unui cilindru gol cu rol de suport feromagnetic, care asigură un câmp magnetic progresiv, de translaţie pe direcţia longitudinală, în sensul succesiunii fazelor, însă tratamentul pacientului  se aplică global, fără să poată fi localizat  doar la zona afectată a organismului.
Invenţia elimină aceste dezavantaje, prin aceea că aparatul medical cu flux magnetic dirijat este prevăzut cu un concentrator pentru  câmpul magnetic variabil, dublu periodic - atât în timp cât şi în spaţiu - produs de o înfăşurare electrică cu două sau mai multe faze decalate spaţial, prin care circulă curenţi electrici defazaţi temporal. Câmpul magnetic dublu periodic poate fi produs de un circuit electric trifazat dispus în crestăturile unui suport feromagnetic plan, la care fiecare fază este formată din bobine legate în serie şi înfăşurate alternativ când într-un sens când în altul. Alimentarea cu energie electrică se poate face în montaj stea sau triunghi de la reţeaua trifazată de curent alternativ prin intermediul unor echipamente de comandă, reglare şi controlul parametrilor electrici, ca de exemplu contactoare electrice, transformatoare cu prize mediane, convertizoare de frecvenţă, dispozitive şi aparate electrice de măsură , control şi semnalizare.  Curenţii electrici din înfăşurarea trifazată, defazaţi cu  , produc un câmp magnetic variabil, dublu periodic - cu perioada temporală , respectiv cu perioada spaţială d=vT,unde  este pulsaţia curentului alternativ, iar v este viteza de propagare a câmpului magnetic pe direcţia succesiunii fazelor. Configuraţia complexă a câmpului magnetic rezultant are acţiune benefică asupra organismului, mai ales la frecvenţe înalte, prin efecte terapeutice în profunzime, încălzirea ţesuturilor de către curenţii induşi, acţiune selectivă asupra celulelor maligne şi stimularea proceselor biologice, în particular a celor bioenergetice din celulele sănătoase, prin inducţie electromagnetică, interacţiune cu ionii, radicalii liberi şi moleculele polarizate.
Problema tehnică pe care o rezolvă invenţia constă în realizarea unui aparat medical eficient, cu durată şi siguranţă mari de funcţionare, pentru tratament localizat, prin expunerea zonelor afectate ale organismului la un flux magnetic intens cu o configuraţie spaţio-temporală complexă.
Se dă în continuare un exemplu de realizare a invenţiei în legătură cu figurile 1 şi 2, care reprezintă :
-fig.1, schema bloc a aparatului medical ;
-fig.2, secţiune longitudinală prin generatorul de flux magnetic.
Aparatul medical prototip se compune, în principal, din oscilatorul electronic O, schimbătorul de frecvenţă S, etajul C de amplificare şi defazare a curenţilor electrici, precum şi generatorul G de flux magnetic dirijat.
Generatorul G de flux magnetic dirijat este constituit  din două părţi principale, şi anume : subansamblul G₁
de producere a câmpului magnetic şi subansamblul G₂ de concentrare a fluxului magnetic. Subansamblul G₁ este alcătuit la rândul său dintr-un circuit electric bifazat format din bobinele B₁ şi B₂, care sunt dispuse în crestăturile practicate pe un suport plan 1, realizat din ferită şi acoperit cu învelişul 2 din material dielectric. Subansamblul G₂ este alcătuit din piesele din ferită 4, 5 şi 6 care sunt acoperite cu învelişul 3 din material dielectric şi sunt prevăzute la bază cu proeminenţe pentru montarea acestora pe suportul 1 din ferită.  Ansamblul componentelor din ferită formează circuitul magnetic al generatorului G pe care este dispusă înfăşurarea electrică bifazată. Piesele din ferită 4, 5 şi 6 sunt de forma unui trunchi de con cu vârful rotunjit, dar pot avea şi altă formă geometrică cu secţiune transversală variabilă, care descreşte de la bază spre vârf, pentru a asigura intensificarea câmpului magnetic în vecinătatea suprafeţei active a sursei de câmp magnetic.
Funcţionarea şi modul de utilizare a aparatului medical cu flux magnetic dirijat sunt simple. Oscilaţiile electrice, produse de oscilatorul electronic O, se aplică etajului S pentru schimbarea frecvenţei, după care sunt amplificate şi separate în două componente, defazate cu, care se aplică generatorului G de flux magnetic. Câmpul magnetic produs de curenţii electrici din înfăşurarea bifazată este dirijat de circuitul magnetic şi concentrat în zona părţii active, prevăzută cu întrefier, unde liniile de câmp magnetic se închid în exteriorul pieselor de ferită. Defazarea curenţilor electrici din înfăşurarea electrică a generatorului G se poate asigura cu ajutorul unor elemente reactive de tip bobină sau condensator legate în serie,  respectiv în paralel, pe una din faze. Alimentarea cu energie electrică a etajelor electronice se face de la reţeaua de curent alternativ prin intermediul unui transformator electric şi a unui redresor electronic,elemente ce nu au mai fost redate în figura 1, pentru simplificarea desenului, fiind binecunoscute la nivelul tehnicii actuale.
Modul de întrebuinţare a aparatului medical cu flux magnetic dirijat constă în aducerea în apropiere şi chiar punerea în contact a suprafeţei active a genera-torului G cu epiderma pacientului din zona ţesuturilor sau organelor afectate, reglarea frecvenţei şi a intensităţii câmpului magnetic la valori suportate cu bine de către organism, după care se efectuează un masaj prin apăsare uşoară şi mişcări ritmice pe una sau mai multe direcţii. Pentru evitarea unor senzaţii neplăcute, provocate de forţele de frecare, pielea pacientului din zona care va fi supusă operaţiei de masare se acoperă, în prealabil, cu un strat subţire de cremă protectoare sau cu un alt lubrifiant utilizat în medicină.  Există diverse variante constructive ale aparatului medical cu flux magnetic dirijat, care se deosebesc prin forma, dimensiunile, tipul şi puterea componentelor electronice, precum şi prin configuraţia geometrică şi numărul de faze ale generatorului de câmp magnetic. Pentru simplificarea tehnologiei de fabricaţie dar şi a operaţiilor de întreţinere şi reparare, aparatul medical cu flux magnetic dirijat se realizează în variantă modulară la dimensiuni standardizate.  Tudor Vasile, propunere de invenţie înregistrată la OSIM .