VOX INVENTICA

               Propuneri, interpretări  şi experimente inedite

 Pagina NIB3  este destinată promovării ideilor novatoare ale ” truditorilor în cercetarea aplicativă”, care pun suflet şi inteligenţă pentru progresul ştiinţei şi ridicarea calităţii vieţii pe noi trepte de cultură şi civilizaţie,  prin propuneri de noi soluţii tehnice şi tehnologice,  interpretarea originală a unor  fenomene din natură sau prezentarea unor experimente inedite.  Se ştie că în orice activitate umană,  şansele de reuşită sunt mult mai mari dacă există pasiune şi se acţionează  împreună.
Vă  invit,  stimaţi cititori,  să participaţi activ  la această tulburătoare provocare la creativitate.  Pentru corectitudine, vom preciza cu stricteţe numele autorilor şi data când au prezentat ideile novatoare. Să acordăm respectul cuvenit  înţelepciunii puse sub semnul valorilor perene de bine, frumos şi adevăr.
 Tudor Vasile, 3.02.2009

 Conţinut

Scară spre infinit
Fascinaţia proceselor biologice
Sub semnul curcubeului
Devenirea structurilor inteligente
Şiruri recurente liniare
Tehnologii  de prelucrare a materialelor
Strategii energetice ale omenirii
Metodă statistică de metaevaluare

                                                                              Scară spre infinit

S-a ales această denumire pentru  proiectul  arhitectonic propus,  pentru că exprimă  o imagine simbolică a devenirii umane care tinde asimptotic spre perfecţiune. 
În clipe de reflecţie, este firesc să ne întrebăm: cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm pe această magnifică navă, numită Terra,  care poartă omenirea în istorie?
Scara cu dublu acces pre infinit se compune dintr-o “double helix” în trepte, având la partea superioară celebra „coloană a infinitului” concepută de către Constantin Brâncuşi. Structura de bază, deosebit de simplă, are în schimb o multitudine de  semnificaţi pentru locuitorii planetei albastre.  În geometrie “double helix” se defineşte în mod abstract prin două elice, fără început şi sfârşit,  cu aceeaşi axă longitudinală,  care sunt translatate una faţă de cealaltă, în particular cu 180⁰.
În biologia moleculară, „double helix” reprezintă structura acidului dezoxiribonucleic (ADN), în care este stocată informaţia genetică pentru orice fiinţă de pe Terra şi poate din Univers.
După unii filozofi, evoluţia culturii şi civilizaţiei are o traiectorie elicoidală, cu reveniri ale unor caracteristici pe nivele din ce în ce mai înalte. Pe de altă parte, orice credincios îşi poate imagina că spiritul său urcă treaptă cu treaptă în cursul vieţii până la întâlnirea cu Dumnezeu.
Aceste interpretări tulburătoare ale „scării cu dublu acces spre infinit” sunt suficiente pentru a propune factorilor de decizie din România să analizeze posibilitatea construirii  acesteia  la dimensiuni mari  în pieţe, parcuri sau alte locuri de larg interes public. Efectul social este enorm, deoarece, pe lângă înfrumuseţarea spaţiului citadin, un astfel de monument îndeamnă la reflecţie şi ne influenţează conduita, atunci  când ne plimbăm cu fiinţa iubită şi uităm de grijile cotidiene.  Mai mult, prin delimitarea laterală cu balustrade a scării cu dublu acces pe verticală,  temerarii pot să ajungă în siguranţă  la înălţime ca  să admire  panorama oraşului de care sunt îndrăgostiţi. Stabilitatea întregului ansamblu este asigurată de axul central, dar şi de cele patru coloane laterale - dispuse în cruce - care sunt prevăzute, la diverse nivele,  cu punţi de trecere şi balcoane, pentru a oferi un câmp larg de vizibilitate doritorilor de senzaţii nebănuite. Într-o altă variantă constructivă coloanele laterale sunt înlocuite cu construcţii de tip turn, având scări interioare sau chiar ascensoare. Construcţia câştigă in prestanţă dacă este prevăzută cu surse de lumină şi chiar cu o instalaţie centrifugală pentru pulverizarea apei sub presiune, care asigură în sezonul cald, pe distanţe de ordinul zecilor de metrii, un microclimat artificial cu indicele de confort termic îmbunătăţit. În timpul zilei monumentul este împodobit cu aura curcubeului, datorită dispersiei razelor solare de către picăturile fine de apă. Cu ajutorul unui sistem optic special, dispus la partea superioară, se poate forma imaginea stilizată a Soarelui, astru care asigura viaţa pe Terra şi reprezintă sursa primară a energiilor neconvenţionale, regenerabile si nepoluante. Într-o altă variantă constructivă, pe treptele scării de tip “double helix” sunt amplasate statui ale devenirii umane sau chiar ale evoluţiei culturii şi civilizaţiei, cu trimitere la rolul şi statutul fiinţei umane în Univers. Prin micşorarea progresivă, de la bază către vârf, a dimensiunilor treptelor, creşte stabilitatea întregii structuri, care în acest caz se poate înscrie într-un con.
Dacă Parisul are Turnul Eiffel, la New York se află Statuia Libertăţii, oare de ce într-un oraş din România să nu existe un simbol recunoscut în toata lumea ?  Este firesc să-mi iubesc ţara unde m-am născut şi să mă implic, după posibilităţi, la progresul său, mesajul transmis este o provocare pentru români de a-şi manifesta mândria naţională în aceste vremuri tulburi, când omenirea a intrat într-o criză economico-financiară fără precedent. Dacă factorii de decizie vor proceda cu înţelepciune şi se vor inspira din învăţămintele istoriei, pentru a nu se mai repeta greşelile trecutului care ne-au marcat profund viaţa,  poate că “unda de şoc a viitorului” va fi atenuată  şi vom  depăşi cu bine această perioadă, sub semnul aspiraţiei la fericire, dar şi al creativităţii, pentru a schimba modul de acţiune umană pe plaiul mioritic.  Se spune că speranţa moare ultima iar pe această insulă de latinitate din oceanul slav trăieşte un popor ospitalier şi optimist  care,  în situaţii dificile, a ieşit mai călit din confruntarea  cu destinul. Suntem mândri că am rezistat vicisitudinilor istoriei şi aspirăm la un  poziţie de top în concertul naţiunilor europene. Un cetăţean de bună credinţă nu poate fi considerat  naţionalist dacă promovează principiul dialectic al unităţii în diversitate, prin păstrarea obiceiurilor şi tradiţiilor specifice şi respectul faţă de cultura altor popoare. Ne putem considera împliniţi când pe traseul dintre inimă şi raţiune nu există obstacole de netrecut, dacă ne înscriem în graniţele comportamentului civilizat pus sub semnul valorilor perene de bine, frumos şi adevăr. Oriunde în Europa şi chiar pe întreaga planetă trebuie să ne simţim ca acasă, pentru că aparţinem celei mai inteligente specii cunoscute în prezent, care îşi poate făuri propriul   destin  şi poate candida la supremaţie în Univers. Din păcate există şi reversul medaliei, pentru că somnul raţiunii naşte monştrii iar viaţa pe planeta albastră poate fi pusă în pericol.  A fi sau a nu fi este marea  responsabilitate a fiinţei umane ajunsă la răscrucea drumurilor istoriei.  Să nu se uite că, omul responsabil sfinţeşte locul pe unde trece iar ce lasă în urma sa rămâne ca amintire perenă pentru generaţiile viitoare.
În concluzie, îmi exprim speranţa că  se vor găsi persoane interesate să se implice în  derularea acestui proiect, pentru a le  pune la dispoziţie toate detaliile de construcţie. Construcţia poate fi realizată modular, investiţia necesară fiind de ordinul sutelor de mii de euro, în funcţie de dimensiunile şi natura materialelor din care executate  părţile componente. Desigur, variantei constructive prezentate mai sus i se pot aduce diverse modificări de către specialişti, pentru o încadrare cât mai bună în spaţiul urban unde va fi amplasată, dacă factorii de decizie optează pentru modernitate, aspiraţie la fericire şi dăruire pentru binele comunităţii din care fac parte.
Tudor Vasile,  25.01.2009
                                                                                                   

                                                    Fascinaţia proceselor biologice

Cu certitudine, natura este izvorul primordial al inspiraţiei pentru fiinţa umană iar evenimentele importante în care s-a implicat „Homo sapiens” reprezintă puncte de reper ale istoriei pe Terra.  Este suficient să amintim că devenirea umană a început prin contemplarea naturii. Desigur, cunoaşterea naturii s-a  făcut din curiozitate, dar mai ales din necesitate. Pe măsura acumulării datelor empirice şi a dezvoltării psihicului, conştiinţa umană  a devenit capabilă să treacă de la concret la abstract, prin  modelarea şi explicarea cauzală  a fenomenelor, experimentul ştiinţific fiind practicat pe scară largă.
Am prezentat această scurtă introducere, pentru a arăta că devenirea umană   nu poate fi înţeleasă decât prin raportare la mediul înconjurător iar mecanismele cunoaşterii au la bază observaţii şi  experimente
simple, care incită la căutări deosebit de complexe în domeniul cercetării fundamentale şi aplicative. Uneori intuiţia şi întâmplarea joacă un rol fundamental. Pentru a motiva această afirmaţie vă prezint o  situaţie inedită . În vara anului 2000, omizile au defoliat complet un pom dintr-o livadă la care am avut  acces.  Dezastrul mi-a atras atenţia şi am urmărit cu interes derularea evenimentelor.                                      Spre surprinderea mea,  după câteva săptămâni, fără ca cineva să intervină,  pomul  a produs  muguri , apoi, flori şi frunze. Vă spun cu toată  sinceritatea, că întâmplarea m-a fascinat,  fiind considerată un miracol al vieţii.  Din curiozitate, în anul următor am defoliat un pom ca să urmăresc efectele.  Aşa cum mă  aşteptam, pomul a înflorit, înfrunzit şi chiar a produs fructe, care,  din păcate,  nu au avut timp să ajungă  la maturaţie .  Am tras concluzia că omul poate  să  intervină  eficient în derularea proceselor vegetative,  pentru a obţine beneficii, deşi sunt controlate la nivel genetic, deoarece  sunt influenţate de către factorii din   mediul ambiant.  De fapt,  regenerarea este o caracteristică generală a regnului vegetal. Se ştie că prin tăierea unei ramuri,  se stimulează capacitatea plantei de a produce lăstari în zona adiacentă . Mecanismele biologice de regenerare prezintă încă multe necunoscute.
Este o provocare pentru cercetarea fundamentală şi aplicativă de a descifra enigmele proceselor biologice. Sunt deosebit de interesat de explicaţia pertinentă pe care o pot da doar specialiştii.  Să le urăm succes.
Tudor Vasile,  3.02.2009
                                                                                                

                                                                    Sub semnul curcubeului

 Pentru “truditorii în stiinţă”, fericirea supremă este atinsă atunci  când creaţiile spirituale  prind viaţă  în frontierele culturii şi civilizaţiei, cu efecte benefice pentru toate categoriile sociale. Suntem români “uniţi în cuget şi simţiri”, prin punţi de legatură ale zestrei ereditare, dincolo de frontierele naţionale ale plaiului mioritic în care s-a derulat de milenii istoria noastră, iar bunul Dumnezeu ne-a hărăzit soarta, pentru a dăinui în veşnicie. Indiferent de traiectoria socio-culturală pe care ne-am înscris şi de poziţia socială la care am ajuns, este  bine să reflectăm asupra mesajului transmis în   “Testament” de Tudor Arghezi:

                                                “Ca să schimbăm, acum, întâia oară,
                                                  Sapa-n condei şi brazda-n calimară,
                                                  Bătrânii-au adunat printre plăvani,
                                                  Sudoarea  muncii sutelor de ani “                          

Suntem mândri că avem un Eminescu, Brâncusi, Eliade, Cioran şi Enescu, dar şi bijuterii arhitectonice, precum Peleş, Bran, Voroneţ, Agapia etc. În peisajul ondulat cu munţi, dealuri şi câmpii, România pare într-adevăr desprinsă dintr-un “colţ de Rai”.
Dacă politica şi interesele meschine dezbină uneori oamenii, cultura trebuie să ne unească. La început de mileniu trei avem libertatea dar şi nobila sarcină de a promova spiritul românesc în competiţia valorilor culturale perene - de bine, frumos şi adevăr - la scara planetară.
Vă propun, pentru analiză, un proiect care se referă la un sistem anticaniculă, denumit sugestiv „Sub semnul curcubeului”- deoarece, pe lângă purificarea aerului şi protecţia împotriva caniculei a spaţiului din jurul său, produce acest fenomen magnific de descompunere a luminii în radiaţiile monocromatice componente. Mai precis, sistemul anticaniculă asigură macroclimatizarea spaţiilor exterioare în sezonul cald, prin îmbunătăţirea indicelui de confort termic, purificarea şi împrospătarea aerului pe o rază de acţiune de ordinul zecilor sau chiar a sutelor de metri , în funcţie de înălţimea la care este amplasat dispozitivul centrifugal de pulverizare a apei aflate sub presiune.
Sistemul tehnic prototip se compune, în principal, din două componente : subansamblul pentru punerea sub presiune  şi circulare a apei, la care se adaugă componenta de pulverizare în picături foarte fine, cu 
diametrul sub 1 mm, până la dimensiuni comparabile cu cele ale particulelor de ceaţă.
Dispozitivul centrifugal de pulverizare se compune din piesa 1 cu pereţi dubli, tronconică, semisferică sau chiar de forma unei reţele de tuburi pe care sunt dispuse duzele 2, dispuse regulat pe suprafaţa exterioară. Motorul electric M pune în mişcare de rotaţie dispozitivul cenrtifugal de pulverizare la turaţii mai mari de 500 rot/min, prin intermediul angrenajului conic 3 cu roţi dinţate. Cuplajul mobil 4 asigură legătura dispozitivului centrifugal de pulverizare cu conducta 5, pe care este montată pompa P pentru alimentarea cu apă din rezervorul 7, la presiuni mai mari de 1...2 atm. De menţionat că, rezervorul 7 şi pompa P pot să lipsească dacă staţia de pompare a apei asigură presiunea necesară pentru funcţionarea optimă a dispozitivului centrifugal de pulverizare. Duzele 2 pot fi de tipul celor existente în comerţ. Pentru exemplificare, se prezintă în fig.2 o variantă constructivă pentru o duză de pulverizare, alcătuită din piesele 8 şi 9, asamblate pe ştuţul 11, prevăzut la capăt cu filet. Referitor la forma geometrică, piesa 8 are o parte tronconică şi una cilindrică, iar piesa interioară 9 are o parte tronconică şi două părţi cilindrice, partea intermediară, de diametru mai mic, are practicate orificiile 13, pentru comunicare cu canalul central. Extremitatea tronconică a piesei 9 este prevăzută cu canalele 14, dispuse înclinat faţă de axa longitudinală, care, în timpul circulaţiei sub presiune a apei, produce o mişcare turbionară a acesteia în spaţiul delimitat de părţile tronconice ale pieselor 8 şi 9, pentru evacuarea în exterior prin orificiul 12 sub formă de picături fine. Pulverizarea avansată a apei este asigurată de forţele centrifuge şi curenţii de aer care apar în timpul mişcării de rotaţie. Curenţii de aer pot fi intensificaţi prin ataşarea unor pale la dispozitivul centrifugal de pulverizare, însă creşte cuplul rezistent. Dacă traiectorilor picăturilor mari sunt de tipul parabolelor balistice, în schimb la particulele fine apare mişcarea browniană. Pentru presiune şi temperatură date, numai picăturile de rază egală cu valoarea critică se află în echilibru termodinamic cu vaporii saturanţi. Picăturile mai mari au tendinţa să crească iar cele de rază mai mică decât raza critică se micşorează  prin vaporizare ( Acad. Şerban Ţiţeica, Termodinamică).
Eficienţa sistemului anticaniculă este cu atât mai bună, cu cât dispozitivul centrifugal de pulverizare  este dispus la o înălţime mai mare faţă de nivelul solului, fie pe clădiri înalte, fie pe o structură-suport proprie. Prin pulverizarea apei din avioane sau elicoptere, raza de acţiune a dispozitivului centrifugal poate ajunge la valori de ordinul sutelor de metri. Picăturile fine de apă formate la înălţime, absorb, prin vaporizare, căldura din mediul ambiant şi împrospătează atmosfera locală. Căldura latentă de vaporizare a apei este destul de mare, având valoarea aproximativă de 23∙10⁵ J/kg.Datorită densităţii mai mari, aerul rece, saturat cu vapori de apă, coboară la nivelul solului, unde înlocuieşte aerul încins şi uscat, cu consecinţe favorabile asupra indicelui de confort termic. Curenţii de aer din jurul clădirilor înalte contribuie la atenuarea efectelor caniculei.
Modul de utilizare a sistemului anticaniculă se poate simplifica cu ajutorul unor mijloace tehnice eficiente, prin trecerea în regim automatizat de funcţionare.
La evaluarea proiectului, nu trebuie neglijat impactul estetic al dispersiei luminii, materializat prin aura curcubeului, precum şi aspectele deosebite obţinute prin design, jocuri de lumini, sunete etc.
Dispozitivul centrifugal de pulverizare  poate  fi utilizat  şi  în  agricultură pentru administrarea la culturi, în perioada de vegetaţie, a unor  substanţe lichide – îngrăşăminte, biostimulatori, insecticide, fungicizi etc.
Proiectul se înscrie perfect în concepţia actuală de prevenire a degradării mediului înconjurător şi de protecţie a sănătăţii populaţiei. O reţea de sisteme anticaniculă este benefică în condiţiile încălzirii globale a Terrei, mai ales pentru marile aglomerări urbane.
Tudor Vasile, 6.02.2009
                                                                                                                  

                                                              Devenirea structurilor inteligente

Vă propun, stimaţi cititori, să ne detaşăm un timp scurt de grijile cotidiene pentru a reflecta asupra tulburătoarelor întrebări existenţiale: cine suntem, de unde venim şi încotro ne îndreptăm?
Dacă Terra are un statut privilegiat în Univers, acest fapt este datorat evoluţiei materiei vii de la organisme simple unicelulare, dependente total de mediul înconjurător, până la forme evoluate, culminând cu structurile superior organizate ale fiinţei umane,  care este capabilă să ia în stăpânire lumea  şi  să-şi  făurească  propriul destin. Măsurătorile geocronologice au pus în evidenţă prezenţa materiei organice încă din precambrian, cu aproape trei miliarde de ani în urmă. La început, evoluţia vieţii s-a derulat lent în mediul precambrian, de la treapta precelulară (coacervate, probionţi) la treapta unicelulară (flagelate primitive, protozoare), pentru ca în ultimul miliard de ani să facă saltul la organismele pluricelulare (mezozoare, metazoare). Trecerea vieţuitoarelor, plante apoi animale, de la mediul acvatic la cel terestru a avut loc cu circa 400-380 milioane de ani în urmă, pe măsură ce atmosfera s-a îmbogăţit în oxigen, iar pătura superioară a scoarţei terestre s-a transformat în sol. Organismele superioare s-au diversificat tot mai mult, în forme din ce în ce mai evoluate, având ca apogeu apariţia în cuaternar a fiinţei inteligente - denumită generic „Om” - din primatele cele mai bine adaptate la condiţiile schimbătoare ale mediului înconjurător. Este de presupus că naşterea miracolului uman a fost un proces nesimultan şi neuniform, continentului african revenindu-i un rol deosebit de important.
După naturalistul Charles Darwin, factorii care explică mecanismele evoluţiei sunt : variabilitatea, suprapopulaţia, lupta pentru existenţă şi selecţia naturală. În lupta pentru existenţă supravieţuiesc, cu precădere, indivizii cei mai bine adaptaţi la exigenţele mediului ambiant. Pe de altă parte, dezvoltarea geneticii a pus în evidenţă rolul esenţial pe care mutaţiile genice şi cromozomiale le au asupra evoluţiei materiei vii. Mai precis, se pare că suntem rezultatul interacţiunii complexe dintre factorii interni şi externi, proces desfăşurat într-o perioadă de 4-5 milioane de ani, în care selecţia naturală a fixat în zestrea genetică a speciei noastre cele mai valoroase însuşiri ale strămoşilor. Să nu se uite însă, că fiecare individ este un unicat, pentru că porneşte în viaţă cu anumite caracteristici genetice şi străbate o traiectorie socio-culturală proprie. Antropogeneza este marcată de mersul biped, confecţionarea uneltelor, trecerea de la turmă la grup social, în corelaţie cu dezvoltarea gândirii, manifestată prin limbaj, care, după părerea lui Pavlov, constituie cel de-al doilea sistem de semnalizare, alături de treapta senzorial-perceptivă. Faţă de alte specii din regnul animal, deşi are  structuri morfo-funcţionale şi procese emoţional-instinctive comune, doar omul s-a ridicat la nivelul conştiinţei, care constituie un miracol pentru acest spaţiu  al Căii Lactee (Galaxia noastră) în care se află Sistemul solar.
Dezvoltarea gândirii omului primitiv şi a conştiinţei de sine  se face în paralel cu încercările de dominare a naturii, prin domesticirea animalelor, cultivarea plantelor, descoperirea olăritului, a ţesutului(din fibre vegetale, din lână sau mătase), perfecţionarea navigaţiei, dar şi prin  acte de cultură spirituală, materializate în minunate producţii artistice. Prin desen, pictură sau basorelief, omul preistoric a reprodus fapte din natură încărcate de sensuri magice, de la statuetele din piatră, os, fildeş sau argilă, reprezentând femei obeze, la picturile expresive din grotele Lascaux (Franţa) şi Altamira (nordul Spaniei). Mijloacele rudimentare de producţie au impus ca munca şi împărţirea hranei să fie făcute în comun între membrii unui grup social, bazat mai ales pe relaţii de rudenie.  Sarcinile vindecării bolilor, organizarea cultului morţilor, actele rituale cu conţinut magic au fost încredinţate vrăjitorilor, magilor, şamanilor.
Procesele psihice conştiente presupun reflectarea cu înţeles, orientarea către un scop sau finalitate, construcţie creativă sau proiectivitate. Însă vom înţelege mai bine psihicul uman dacă vom ţine seama că unele deprinderi şi automatisme trec de la nivelul conştient pe cel subconştient, iar unele tendinţe instinctive, ce ţin de domeniul inconştientului, pot trece în focarul conştient, uneori cu tulburări de comportament. După celebrul neurolog şi psiholog vienez, Sigmund Freud, trăirile neplăcute şi tendinţele care intră în conflict cu normele sociale şi principiile morale ale persoanei sunt excluse din conştiinţă printr-un mecanism de represiune (refulare) şi alungate în subconştient, de unde tind să reapară sub formă travestită. Amplificarea caracterului conflictual al refulării duce la nevroze şi psihoze, a căror vindecare se bazează pe conştientizare pentru bolnav a impulsurilor reprimate. Astfel de interpretări oferă o viziune complexă asupra proceselor psihice, având ca efect cercetări profunde dar şi aprige confruntări de idei printre savanţi. Cert este că numai prin antrenarea întregii activităţi psihice (senzaţii, percepţii, reprezentări, memorie, afectivitate, imaginaţie, gândire, creativitate)  reflectarea capătă semnificaţie şi devine trăsătura dominantă a omului. De fapt, organismul viu constituie un tot unitar şi numai aşa poate fi interpretat şi înţeles la nivel structural şi funcţional.
Sistemele vii sunt ierarhizate structural şi funcţional, de la molecula organică la celulă, ţesuturi, organe, organisme, specii, genuri, familii şi populaţii, până la mediul ecologic şi întreaga biosferă. În prefaţa la volumul „Sisteme în ştiinţe sociale”, Mircea Maliţa afirmă: ”Integralitatea şi autocorectarea (autostabilizarea, homeostaza) nu sunt decât primii paşi în abordarea celorlalte două trăsături proprii sistemelor, care sunt autoorganizarea şi ierarhia… Prin proprietatea de ierarhizare înţelegem capacitatea unui sistem de a fi în acelaşi timp suprasistem pentru părţile sale şi subsistem în componenţa altor sisteme.” De fapt, întreaga realitate obiectivă, de la microcosmos la macrocosm şi megacosmos, se prezintă ca o diversitate nelimitată de sisteme aflate în permanentă interacţiune şi transformare. Este meritul lui Ludwig von Bertalanffy de a fi elaborat teoria generală a sistemelor, ştiinţă care analizează mulţimile organizate de elemente, fără să intereseze natura lor, dar care se constituie în entităţi cu însuşiri distincte faţă de componentele sale.
În decursul timpului, conceptul de structură (lat. struere = a construi) a evoluat de la accepţiunea tradiţională de configuraţie la sensul modern de ansamblu coerent de transformări care conferă sistemului proprietăţi distincte de cele ale părţilor componente. Interacţiunile interne integrează elementele componente în întreg şi asigură stabilitate relativă şi identitate sistemelor materiale.
Stimaţi cititori, având ca puncte de reper datele ştiinţifice actuale, vă propun o nouă abordare a reflectării existenţei de către fiinţa umană care nu exclude concepţia religioasă. Pentru început să analizăm conceptele de spaţiu şi timp, formele fundamentale de existenţă ale materiei în mişcare, organizată ca substanţă sau câmp energetic. În concepţia actuală se consideră că spaţiul este o reprezentare generalizată a coexistenţei, dimensiunilor, formelor, poziţiilor reciproce şi distanţelor dintre corpuri, iar timpul exprimă simultaneitatea, succesiunea şi duratele evenimentelor reale. Spaţiul este tridimensional şi reversibil, iar timpul este unidimensional şi ireversibil, cu sensul unic de la trecut prin prezent spre viitor.
Unii reprezentanţi ai filozofiei idealiste neagă obiectivitatea spaţiului şi timpului, pe care le consideră forme ale trăirilor subiective(Berkeley, Hume, Mach, Bergson), forme apriorice ale conştiinţei umane(Kant) sau categorii ale „Ideii absolute”. Conceptele de spaţiu şi timp sunt luate în considerare şi de matematică, prin modele formale de reconstrucţie a realităţii empirice şi intuitive, dar şi de teoria culturii, unde s-au propus explicaţii ale artei şi culturii unor popoare şi civilizaţii pornind de la rolul reprezentărilor de spaţiu şi timp în structurarea internă a creaţiilor artistice. Judecând evenimentele spaţio-temporale la nivelul structurilor biologice, psihice şi sociale sunt puse în evidenţă noi aspecte faţă de modelele matematice. Procesele biologice sunt reglate prin bioritmuri interne, cele psihice sunt marcate de trăirile subiective iar derularea evenimentelor sociale are caracteristici particulare pe care istoria le reţine într-o măsură mai mare sau mai mică.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, reprezentarea ştiinţifică a lumii a intrat într-o perioadă de profunde confruntări de opinii. Modelul mecanic al luminii nu satisfăcea descoperirile teoriei relativităţii şi mecanicii cuantice. În concepţia lui Albert Einsten, spaţiul şi timpul sunt intrinsec legate într-un continuu cvadridimensional (univers Minkovski), descris printr-o metrică pseudoeuclidiană, în cazul reperelor inerţiale, respectiv printr-o metrică neeuclidiană (riemanniană) în sisteme de referinţă neinerţiale. La nivelul microcosmosului, sistemele cuantice utilizează din plin teoria probabilităţilor şi statistica matematică în studiul mişcării şi transformării materiei. Comportamentul microparticulelor este descris printr-o unda asociată, al cărei modul la pătrat indică probabilitatea de localizare a acestora în unitatea de volum din spaţiu. Determinarea funcţiei de undă se face cu ajutorul ecuaţiei cu derivate parţiale, datorată lui Schrödinger. Pentru microparticule, noţiunea de traiectorie îşi pierde sensul clasic, deoarece incertitudinile în determinarea simultană a variabilelor canonic conjugate satisfac relaţiile de nedeterminare ale lui Heisenberg. Pe de altă parte, termodinamica proceselor ireversibile - transformări ale materiei situate departe de stările de echilibru - conferă unor structuri disipative, după I.Priggogine, comportamentul unei totalităţi organizate, caracterizată prin dimensiuni şi ritmuri intrinseci, dar şi prin istoria sa. În acest mod, fiinţarea şi devenirea sunt interpretate prin intermediul unei pluralităţi de timpuri ce presupun interacţiunea ireversibilă cu lumea şi participarea la propria devenire.
Prin generalizare tind să cred că spaţiul care este legat indisolubil de timp şi de materia în mişcare se manifestă plurivalent în nemărginirea şi eternitatea lumii, fără început şi fără sfârşit. Poate că nu zero este limita inferioară a spaţiului, ci minus infinit, dacă se are în vedere posibilitatea existenţei structurilor subcuantice, integrate în subsisteme nedescoperite încă. Desigur, prin intermediul tehnicii de calcul, al microscopului electronic şi al acceleratoarelor de particule, cercetarea experimentală face progrese în cunoaşterea  profunzimilor cuantice ale materiei(molecule, atomi,  particule elementare), iar telescoapele, sateliţii artificiali şi navele cosmice extind progresiv frontierele Universului accesibil. Când “focul stelar” va putea fi controlat în reactoarele de fuziune atunci omenirea va dispune de o sursă nepoluantă de energie, practic inepuizabilă. Este o mare responsabilitate pentru cercetători să asigure  securitatea energetică a omenirii, prin surse alternative de energie, în condiţiile epuizării resurselor de combustibili fosili. Voinţa şi raţiunea vor fi sfetnicii cei mai buni pentru truditorii în descifrarea enigmelor lumii ăn care trăim. Din păcate,  mecanismele cunoaşterii umane sunt limitate şi nu permit accesul direct, nici chiar mediat de mijloace tehnice, a suprasistemului superior omenirii, pe care doar îl intuim şi pe care îl asociez cu entitatea numită Dumnezeu de către credincioşi.  De aceea, Dumnezeu nu are o reprezentare concretă iar fiul său, Iisus Hristos,  ca să poată interacţiona direct cu oamenii a trebuit să se nască pe Terra şi să adopte temporal comportamentul specific uman .
Înclin să cred în existenţa unor universuri spaţio-temporare distincte asociate nivelelor majore de organizare ale materiei în mişcare, care interacţionează nu numai prin forţe gravitaţionale, electromagnetice tari şi slabe, ci şi prin câmpuri de forţă, încă necunoscute de către fiinţa umană. Poate că există câmpuri psiho-rezonante la scară terestră, generate de materia cerebrală, cu rol de canale de comunicaţie la nivel subconştient, ca de exemplu telepatia.  La scară cosmică se pot manifesta câmpuri spiritual-astrale complexe pentru schimburi informaţionale şi energetice la nivelul suprasistemului care include biosfera terestră dar şi structuri biologice extraterestre, mai mult sau mai puţin asemănătoare. Materia şi spiritul au posibilităţi nelimitate de exprimare. S-ar putea ca generaţiile viitoare să aibă tulburătoare surprize despre existenţa unor fiinţe inteligente extraterestre, care au atins diverse grade de civilizaţie pe alte planete. Poate că vor colabora pentru triumful vieţii în Univers…
Încă din anul 1965,  Arno Penziar şi Robert Wilson , în timpul verificării unui detector sensibil la
microunde,  au descoperit un zgomot de fond,  fără o sursă precisă,  pe care Dicke şi Peebles îl asociază cu un "ecou"  al apariţiei Universului – printr-o mare  explozie  dintr-un  punct  foarte  fierbinte,  numit   singularitate.   Cercetările ulterioare au arătat că radiaţia cosmică de fond, cu frecvenţa de 160,4 GHz şi temperatura de 2,725 K, este puternic deplasată spre roşu şi prezintă mici variaţii spaţio-temporale. Desigur, modelul Big Bang al apariţiei Universului este o ipoteză îndrăzneaţă în cunoaşterea realităţii obiective, însă eu  lansez o următoarea provocare pentru cercetători să analizeze radiaţia de fond a Universului cu posibilitatea existenţei unui mod de comunicare între structuri inteligente superioare nivelului uman de organizare a materiei, altfel spus,  omul îl poate detecta, măsura şi înregistra cu ajutorul unor aparate, însă, deocamdată, decodificarea informaţiei  conţinute îi este inaccesibilă. Totuşi fiinţa umană beneficiază indirect de această informaţie prin intermediul nivelelor superioare de  organizare a materiei. Această ipoteză reprezintă o viziune optimistă asupra existenţei,  în sensul că devenirea umană are profunde semnificaţii, fiind corelată cu evoluţia în ansamblu a structurilor inteligente, fără să fie la discreţia unui Liber Arbitru. Acest aspect tulburător nu scuteşte Omul de responsabilitate, dimpotrivă, îl obligă să participe activ la propria devenire, pentru a  căpăta rolul şi statutul de candidat la supremaţie în  Univers .
Evident, corpurile cosmice  interacţionează prin intermediul  câmpului permanent al radiaţiilor de fond . Pentru exemplificare, vă prezentăm un scenariu posibil.  După explozia unor supernove,  rămân urmele termice,  care se propagă  prin  variaţii spaţio-temporale în câmpul al radiaţiilor de fond, a căror interferenţă modifică, mai mult sau mai puţin,   bilanţul energetic al corpurilor cosmice,  cu consecinţe asupra regimului termic , dinamicii atmosferei, circuitului apei şi al carbonului în natură etc.  Efectele se manifestă până la nivelul structurilor inteligente, care reacţionează în diverse moduri:  de la simpla schimbare de comportament şi adaptare la mediu,  până  la măsuri complexe de protecţie şi realizarea unor habitate artificiale. Istoria a dovedit că fiinţa umană a evoluat pe Terra prin încercările la care a fost supusă şi rezolvările eficiente pe care le-a dat.
În prezent, fiinţa umană are acces direct doar la nivelul macrocosmic de structurare a materiei, însă este implicată în conexiunea universală a fenomenelor şi devenirea materiei . Cu siguranţă,  rolul  şi statutul său se pot schimba în timp, prin  progresul tehnico-ştiinţific, dezvoltarea capacităţilor intelectuale  şi tinderea asimptotică a cunoaşterii spre adevărul absolut. Este sugestivă  afirmaţia  din  Biblie că omul a fost creat după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu.  Desigur, forţa creaţiei este apanajul fiinţelor inteligente, care dau sens şi valoare întregii existenţe.  Dincolo  de  păcatul originar,  întrebarea  firească  pe  care  şi-o  pun  “muritorii de rând”,  în succesiunea  generaţiilor,  se referă la comportamentele  optime  pe care să le  urmeze cetăţenii într-o viaţă scurtă,  corelate  cu nevoile societăţii şi devenirea omenirii pe coordonatele nemărginirii şi  veşniciei.  Pe traiectoria vieţii, fiinţa umană depăşeşte prin educaţie bariera instinctelor şi se  integrează în mediul socio-cultural al comunităţii din care face parte.  Avem dreptul să aspirăm la fericire dar şi imensa responsabilitate pentru soarta generaţiilor viitoare, care ne poartă peste secole zestrea genetică, cultura şi statul tulburător al fiinţei umane.  Trebuie ca interesele şi opţiunile individului să  fie subordonate celor colective.   Să nu se uite că somnul raţiunii poate naşte monştri pe această magnifică navă cosmică, numită Terra, care poartă omenirea în istorie.  La început de mileniu trei, economia şi finanţele unor puternice state civilizate, pârghii esenţiale ale calităţii vieţii pe planeta albastră, sunt pe cale de a intra într-o criză fără precedent, din care nu se poate ieşi decât prin transformări social-politice radicale, care să implice schimbarea modului de acţiune umană, prin raportare la valorile perene de bine, frumos şi adevăr. Până atunci, însă, este de datoria fiecărui locuitor al Terrei să gospodărească cu grijă resursele materiale de care dispune şi să păstreze nealterate proprietăţile mediului ambiant printr-o politică ecologică bine gândită. 
Tudor Vasile, 7.02.2008 .

 Tudor Vasile, 8.02.2009

                                                                                Sub semnul purităţii

                                                            Variante pentru arborele vieţii

                      
  Tudor Vasile, 8.02.2008 

 
  Tudor Vasile,  9.02.2008 

Post-scriptum
 Pentru docimologie, funcţia de repartiţie normală prezintă dezavantajul că domeniul de definiţie este nemărginit.  O îmbunătăţire semnificativă a metodei de metaevaluare se obţine prin restricţia şi adaptarea funcţiei de repartiţie normală la intervalul I de notare, mai precis, prin utilizarea funcţiei GT(Gauss-Tudor):
                                                                           
unde valoarea coeficientului  (k) se determină din condiţia de normare 
                                                                                                                Tudor Vasile, 20.03.2008