VOX INVENTICA

                                                                      Teoria  vortex a existenţei
Cuprins
I. Argumente pentru teoria vortex
II. Bazele teoriei vortex
III. Aplicarea teoriei vortex la studiul câmpului  electromagnetic 
IV. Experimente
V. Bibliografie

 I. Argumente pentru teoria vortex
În secolul al XVII-lea, René Descartes a conceput o teorie vortex pentru cosmologie, unde prezintă  mecanismul sistemului solar. De aproape un deceniu m-am străduit să dezvolt  o teorie ştiinţifică care să explice unitar structurile elementare şi interacţiunile fundamentale din Univers. Am fost fascinat că structurarea materiei pe diverse nivele de organizare, de la atomi şi molecule la sisteme planetare şi galaxii, sugerează modelul vortex  ca matrice primordială în devenirea realităţii obiective. Aprofundarea riguroasă a demersului cognitiv în conceperea unei teorii unitare a existenţei are la bază teoremele lui Gauss pentru câmpul gravitaţional şi câmpul electric, care pun în evidenţă surse de  tip convergent(puţuri) şi divergent(izvoare)  pentru particule universale - interpretate ca elemente primordiale  în structurarea existenţei la nivelul cel mai profund. Particulele universale interacţionează între ele doar prin ciocniri aleatoare, în care se respectă legile de conservare ale energiei cinetice, impulsului mecanic şi momentului cinetic . Se poate demonstra teoretic că vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping prin forţe invers proporţionale cu pătratul distanţei dintre ele, alfel spus, se verifică legea atracţiei universale şi legea lui Coulomb. Pentru a explica unde „dispar”, respectiv,  de unde „apar” particulele universale implicate într-un vortex, se impune o abordare dialectică, prin raportare la principiul „unităţii şi opoziţiei contrariilor” formulat de filozoful german Georg Wilhelm Friedrich Hegel. Termenul de contrarii trebuie înţeles ca laturi sau tendinţe interne opuse ale elementelor structurale şi proceselor  care coexistă, dar se exclud reciproc, fiind cauzele devenirii existenţei. La nivelul actual al cunoaşterii, aceste caracteristici sunt îndeplinite de particulele elementare  şi antiparticulele corespunzătoare. Se ştie că,  fiecărei particule îi corespunde o antiparticulă, având aceeaşi masă, dar sarcinile electrică, barionică şi stranietatea sunt de semne contrare. Particulele şi antiparticulele nu pot exista împreună, deoarece se anihilează reciproc, transformându-se în energie. Deci materia şi antimateria nu pot exista decât în universuri separate. Este firesc să presupunen că Universul nostru este asociat dialectic cu Universul complementar, având vortex-ul ca punte de legătură  între materie şi antimaterie.

IV. Experimente
Se impune realizarea unor modele experimentale, mai mult sau mai puţin simplificatoare,  pentru validarea teoriei vortex. Un dispozitiv experimental simplu este format din două sfere goale cu pereţii perforaţi, racordate prin tuburi flexibile - din cauciuc sau alt material impermeabil şi flexibil- la o conductă comună prevăzută cu un robinet(pentru reglarea debitului de fluid) şi o pompă care asigură circularea forţată a fluidului prin sistem, într-un sens sau celălalt.  Forţele de interacţiune sunt aproximativ direct proporţionale cu produsul debitelor şi invers proporţionale cu pătratul distanţei dintre vortex-uri. Pentru scopul propus, forţele de viscozitate trebuie evaluate ca perturbaţii care afectează măsurătorile.  Acest exemplu este doar sugestiv, pentru că  turbioanele dintr-un fluid  diferă ca semnificaţie de  vortex-ul universal, care reprezintă un model unitar de  structurare a existenţei pe diverse nivele de organizare, de la microcosmos la megacosmos. Singura asemănare între particulele unui fluid şi particulele universale este că interacţionează prin ciocniri.  Măsurători precise, dar mai dificile, se pot efectua în spaţiul cosmic cu modele de tip sfere goale,  având pereţii prevăzuţi cu perforaţii distribuite uniform, care, înainte de experiment, sunt umplute cu un lichid încălzit (vaporizarea în vid este practic instantanee).  Nu ştiu dacă ”National Aeronautics and Space Administration” va accepta să includă în programul de cercetare un astfel de experiment. Un argument incontestabil în validarea ipotezelor de bază ale teoriei vortex, îl constituie studiul interacţiunilor dintre antiparticule. Conform teoriei propuse, vortex-ul unei particule elementare din Universul nostru este asociat cu  un vortex de tip opus pentru antiparticula din Universul complementar. Altfel spus, unui vortex convergent îi corespunde un vortex divergent şi reciproc, unui vortex divergent îi corespunde un vortex convergent. Este suficient să amintim că vortex-urile convergente se atrag iar cele divergente se resping, pentru  a concluziona că forţele de interacţiune dintre antiparticule identice au acelaşi modul, dar sunt de sens contrar faţă de forţele de interacţiune dintre particulele asociate. Un astfel de experiment se poate realiza în perspectivă la CERN sau în alte centre de cercetare. Rezultatul va fi un verdict decisiv pentru teoria configuraţională a existenţei.

 V. Bibliografie
1. Angot A., Compléments de mathématiques, Paris, 1949
2. Baas J., Cours de mathématiques, Masson et Cie, Paris, 1964
3. Bayet M ., Physique nucléaire, Masson, Paris, !960
4. Bekkenbach E. F., Modern mathematics for the engineer, Graw-Hill Book Company, New York,  1956
5. Born M .,  Fizica atomică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1973
6. Câşlaru C., Prepeliţă V., Drăguşin C., Matematici speciale, Ed. Fair Partners, 2002
7. Chpolski E., Phisique atomique, Ed. Mir, 1977
8. Cristea Gh., Ardelean I ., Elemente fundamentale de fizică, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1985
9. Feymann R ., Fizica modernă, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1969
Halliday D., Resnick R ., Physics for student of science and engineering, John Wiley – Inc, New York, !963
10. Hoyle F., Frontierele astronomiei, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971
11. Iacob C., Introduction mathématique à  la mecanique des fluides, Ed. Academiei, Bucureşti, 1959
12. Kampé de Feriet J., Campbell R., Petianu G., Vogel T., Fonctions de la physique mathématique, Centre national de la recherce scientifique, 1957
13. Kelley I ., General Topology, D. Van Nostrand Co., Princeton, 1958
14. Kip A. F., Fundamentals of electricity and magnetism, McGraw – Hill Book Company, 1969
15. Landau D., Lifşiţ E., Mécanique  quantique,  Ed. Mir, Moscou, 1980
16. Lapcik V., The Vortex Theory of Matter and Energy , MaddingCrowd Publishing, 2007
17. Martalogu N., Ciocănel A ., Tehnici şi metode experimentale nucleare, Ed, Tehnică, Bucureşti, 1965
18. Messiah A ., Mecanică cuantică, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti,1973
19. Mittelstaedt P., Probleme filozofice ale fizicii moderne, Ed. Ştiinţifică, Bucureşti, 1971
20. Nica D., Mărimi fizice de la A la Z, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2004
21. Nicula Al., Cristea Gh., Simon S., Electricitate şi magnetism, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
22. Nicolau Ed., Introducere în electromagnetismul teoretic modern, Ed. Academiei, Bucureşti, 1974
23. Pal A .,  Ureche V., Astronomie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1982
24. Ridenour L. N., Nierenberg W. A ., Segre E., Modern Physics for the Engineer, McGraw–Hill, New York, 1961
25. Sterian P., Mecanică relativistă şi noţiuni de teoria gravitaţiei, Ed. Tehnică, Bucureşti, 1979
26. Teodorescu N., Olariu V.,  Ecuaţii diferenţiale şi cu derivate parţiale, Ed. Tehnică, Bucureşti, !979
27. Tudor V., Alma lux, Ed. Agora, Călăraşi, 2001
28. Tudose C. C., Fizică atomică şi nuclară, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1970
29. Vasiu M., Electrodinamica şi teoria relativităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
30. Yavorsky I. B., Detlaf A ., A modern handbook of physics, Mir Publishers, Moscow, 1982